JOC DIDACTIC

MARIOARA DOINA CREȚU

15 martie 2020 13:57

Disciplina: MEM Competența specifică: 1.2. COMPARAREA NUMERELOR ÎN CONCENTRUL 0-31 Analiza exemplelor de activități de învățare din programă: -compararea grupurilor de obiecte prin figurarea lor unele sub altele -încercuirea părţilor comune ale grupurilor, punerea în corespondenţă 1 la 1 a elementelor -identificarea vecinilor unui număr -selectarea unor numere după criteriul dat. Metoda/metode: Jocul didactic Argumentarea alegerii metodei: Fiind clasa pregătitoare consider că învăţarea trebuie realizată mai mult prin joc. La această vârstă jocul se bucură de o mare popularitate, el putând oferi oricărui conţinut de învăţare şi o nuanţă afectivă şi captivantă. Exemplu de activitati de învățare: Joc didactic: APLAUDĂM NUMERELE Material didactic Pe tablă sunt expuse grupe de câte 2 jetoane cu numere de la 0- la 31. Sub numărul scris pe jeton sunt imprimate atâtea buburuze câte indică jetonul. (fiind clasa buburuzelor) Sarcina didactică: Elevii vor trebui să recunoască aplaudând numărul mai mare dintr-o pereche dată. Regulile jocului Elevii vor veni pe rând la tablă, în perechi de câte 2 şi îşi vor alege o grupă de jetoane. Vor prezenta jetoanele alese clasei păşind pe rând câte un pas în faţa colegului. Din bancă un elev va trebui să aplaude copilul care are în mână jetonul cu numărul mai mare. Jetoanele cu numere mai mari vor fi aranjate pe tabla alăturată. Jocul se poate complica prin adăugarea unei sarcini noi: aranjaţi jetoanele cu numerele mai mari de pe tabla alăturată în ordine crescătoare.(jetoanele vor fi aranjate crescător de către elevii care au avut iniţial respectivele numere) . Elevii care au avut jetoanele se vor aranja şi ei în poziţie crescătoare.( Ei se vor aranja de la stând ghemuit până la stând în picioare pe vârfuri.) Modalitățile prin care situațiile de învățare prevăzute acoperă posibilitățile, expectanțele și nevoile diverse ale elevilor: Consider că jocul didactic este potrivit la acest nivel de vârstă şi că acesta oferă multiple oportunităţi astfel încât un conţinut greoi să fie transformat într-un conţinut atractiv.