logo educred Es-tu salé ou sucré ?

Es-tu salé ou sucré ?

download

29 noiembrie 2021 2:00

Loredana Raluca Tritean

Arie curriculară
Discipline
Descriere

Aplicație interactivă livresq ce vizează dezvoltarea competenței de exprimare orală în situații de comunicare uzuală – a vorbi despre preferințele alimentare. Este structurată pe 4 activități care pornesc de la identificarea elementelor tipice și se finalizează cu o activitate de exprimare orală pe temegastronomice. Scopul urmărit de resursa educațională deschisă: dezvoltarea competenței de exprimare orală pe teme familiare – preferințele alimentare/alimentație sănătoasă; utilizarea adecvată structurilor gramaticale specifice contextului situațional – articolul partitiv, verbul „prendre”; exploatarea/fixarea/îmbogățirea vocabularului pe tema „gastronomie/alimentație”. În măsura în care gastronomia face parte din cultura unei țări, activitatea propusă ajută la formarea/dezvoltarea competenței cheie „sensibilizare și exprimare culturală”. Activitatea 1 – de tipul captarea atenției („mise en train”) – galerie de imagini + activitate de tip chestionar 1 item cu alegere simplă (Bifați felurile de mâncare tipic franțuzești). Elevul trebuie să identifice elementele simbol ale gastronomiei franceze. Oral, poate explica de ce elimină anumite imagini – asociază țara și felul de mâncare. (timp estimat: 2 minut) Activitatea 2 – imagine (4 formule meniu) + activitate de tip chestionar 1 item cu alegere simplă (Împreună cu prietenii sunteți într- un mic restaurant. Citiți meniul și spuneți ce va alege fiecare prieten pentru masa de prânz.)Elevul trebuie să bifeze meniul ales în funcție de situația descrisă (preferințele persoanei menționate) (timp estimat: 6 minute) Activitatea 3 – galerie de imagini (vedete franceze/românești) + prezentare tip acordeon + răspuns oral scurtpe baza documentului activitate de exprimare orală cu spijin (Cine este? Imaginați ce mănâncă fiecare din aceste vedete/personaje fictive la micul dejun). La clic pe butonul „+”, se furnizează o listă de alimente pentru micul dejun, structurate în funcție de articolul partitiv specific. (timp estimat: 10 minute). Activitatea 4 – activitate de exprimare orală, la alegere din subiectele propuse. Care sunt felurile de mâncare preferate?/Preferați alimentele dulci sau sărate?/Dați detalii. Mesele zilei: Ce mâncați de obicei dimineața/la prânz/seara? Vorbiți despre mesele în familie. Vă place să gătiți? Prezentați rețeta unui fel de mâncare pregătit de voi. Resursa propusă poate fi folosită ca moment final al unei unități de învățare focalizate pe alimentație.